marți, 7 decembrie 2010

călătorie în adolescenţă

     Cu ceva vreme în urmă mă pregăteam să-mi petrec vacanţa într-un loc plăcut, cu o climă uşor diferită de cea din ţara noastră. Aveam câteva cunoştinţe care fuseseră deja într-o călătorie similară şi m-am gândit să le cer să-mi facă câteva recomandări care să îmi facă vacanţa de neuitat. Nu am putut să nu remarc unicitatea fiecărei experienţe şi perspectivele foarte diferite din care erau analizate aceleaşi experienţe comune de viaţă. Am primit sfaturi valoroase şi multe dintre ele mi-au fost foarte folositoare. Am avut o vacanţă de neuitat pe care într-o mare măsură o datorez şi bunăvoinţei sfătuitorilor mei.
     Acum mă pregătesc pentru o altă vacanţă. Vreau să călătoresc în adolescenţă. Am început deja pregătirile, dar uneori intru în pană de idei. Dacă v-aţi bucurat deja sufletul cu această experienţă, abia aştept să îmi oferiţi sfaturile voastre pentru o vacanţă de neuitat!

Adolescenţi care nu ştiu că sunt adolescenţi

     Tocmai am descoperit că există adolescenţi care nu ştiu că sunt adolescenţi. Nu am crezut că se poate întâmpla aşa ceva până când Google Alert nu m-a orientat către un anumit blog în care cineva întreba dacă o persoană de 15 ani poate fi inclusă în rândul adolescenţilor.
     Mi se pare trist faptul că un adolescent nu ştie că este adolescent. Oare cum arată imaginea lui despre sine? Se crede copil sau a intrat prematur în lumea celor mari, obligat să se întreţină singur şi să-şi abandoneze educaţia? Ce vârste au prietenii lui? Sau, mai bine spus, are prieteni? Oare se gândeşte la viitor? Ştie care sunt atuurile vârstei sale? I-a explicat cineva cum să se pregătească pentru viitor?
     Mi-ar plăcea să-i adun pe toţi adolescenţii din lume şi să le spun că totul depinde de ei. Dar până atunci, mai scriu pe aici, în speranţa că se va micşora măcar cu puţin numărul adolescenţilor care trăiesc drama de a nu şti ce sunt.

luni, 6 decembrie 2010

De ce adolescenţia

     Adolescenţa este timpul în care omul îşi construieşte mental viitorul. Nesiguranţa şi exuberanţa, cele două feţe ale ei, adăpostesc cuibul în care va fi ţesută întreaga urzeală a vieţii de adult. Fiecare ingredient din reţetă este important. Nesiguranţa, confuzia îndeamnă spre căutare, exuberanţa hrăneşte focul curiozităţii create de nevoia de cunoaştere, erupţiile vulcanice ale emoţiilor şlefuiesc o viziune clară a aşteptărilor şi dospesc plămădeala din care sunt împletite aşteptările, visurile, ţintele, idealurile şi perspectivele întregii vieţi.
     Nu cred că există suficiente cuvinte pentru a descrie importanţa acestui anotimp al fiinţării umane. Însă există suficient de multe vieţi fără sens în care acest capitol nu s-a scris şi care au rămas condamnate să rătăcescă în căutarea anotimpului pierdut.
     Dacă eşti adolescent, popasul în acest loc te va ajuta să îţi găseşti propria identitate şi orientare. Dacă eşti părinte de adolescent, te vom ajuta să descoperi valoarea sufletului pe care îl ai lângă tine.